Începuturi de cărți(fragmente)
Începuturi de cărți(fragmente)
Începuturi. Intro. Primele cuvinte, prima frază. Așa încep toate, cu câteva cuvinte. Cuvinte care te pot urmări, te pot face să citești în continuare, sau să arunci cartea pe un raft și să uiți de ea.
Începuturile pot fi lungi, scurte, descriptive, poetice, criptice sau simple. Indiferent de felul lor, ele rămân cu tine, fie că vrei sau nu. Te iau în călătorie sau nu.
În lista de mai jos am strâns câteva începuturi din cărțile preferate.
Valurile– Virginia Woolf
Soarele nu s-a înălțat încă.
Middlesex– Jeffrey Eugenides
M-am născut de două ori: prima dată, ca fetiță, într-o zi uimitor de senină în Detroit, în ianuarie 1960; și a doua oară, ca adolescent, într-o sală de urgență langă Petoskey, Michigan, în August 1974.
Fahrenheit 451– Ray Bradbury
A fost o plăcere să ard.
Nopți albastre- Joan Didion
În anumite latitudini vine o perioadă de timp, înainte și după solstițiul de vară,câteva săptămâni în total, când crepusculul devine lung și albastru.
Lolita– Vladimir Nabokov
Lolita, lumina vieții mele, focul coapselor mele.
Anna Karenina– Lev Tostoi
Toate familiile fericite sunt la fel, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.
Contesa sângeroasă– Andrei Codrescu
În ultima zi a celui de-al şaisprezecelea veac, contesa Elisabeta Báthory a Ungariei, tare mîhnită de trecerea de neoprit a timpului, mîniată de trădarea cărnii şi abătută peste măsură de ofilirea tinereților sale, le-a cerut slujnicelor să spargă toate oglinzile din conacul ei din vîrf de deal, în Budapesta.
Vulpea albastră– Sjon
E uluitor cât de mult seamănă vulpile albastre cu pietrele.
Night Watch– Terry Pratchett
Sam Vimes oftă când auzi strigătul, dar termină de bărbierit înainte să facă ceva în legătură cu asta.
Marte Roșu- Kim Stanley Robinson (Trilogia Marte)
Înainte de sosirea noastră, Marte fusese o planetă pustie. Nu vreau să spun prin asta că niciodată nu se întâmplase nimic. Planeta crescuse, se topise, clocotise şi se răcise, lăsând o suprafață plină de imense cicatrice: cratere, canioane, vulcani. Dar toate acestea s-au petrecut pe neobservate şi într-o stare de inconştiență minerală. N-a fost de față niciun martor, cu excepția noastră, care priveam de pe planeta de vizavi, iar asta nu s-a întâmplat decât în ultimul moment al îndelungatei sale istorii. Noi reprezentăm întreaga constiință pe care Marte a avut-o vreodată.
Zei americani– Neil Gaiman
Granițele țării noastre, domnule? Păi domnule, spre nord suntem mărginiți de Aurora Borealis, la est suntem mărginiți de soarele răsare, la sud suntem mărginiți de procesiunea Echinoxurilor, iar la vest de Ziua Judecății.
Cartea de vorbe de duh a americanului Joe Miller.
Shadow a făcut trei ani de închisoare. Era destul de bine făcut, avea o privire de “nu te pune cu mine” și cea mai mare problemă era cum să-și omoare timpul. Așa că s-a păstrat în formă, și a învățat trucuri de monede, și s-a gândit foarte mult despre cât de mult și-a iubit soția.
Un om sfârșit– Giovanni Papini
Eu nu am fost niciodată copil.
Cele șapte Eve– Neal Stephenson
Luna explodă fără avertizare și fără un motiv aparent. Era în creștere, mai având o zi până să fie lună plină. Timpul era 05:03:12 UTC. Mai târziu, acesta va fi denumit ca A + 0.0.0, sau pur și simplu Zero.