Am discutat cu Goran Mrakić despre Timișoara, muzică și Povestiri din garaj. Cartea a fost publicată de Editura Nemira în cadrul colecției N’Autor.

Începuturile mele de proză se leagă cumva de fostul Forum al Politehnicii Timișoara, care era foarte bogat în subiecte de discuții. Pe unii îi chinuiau talentul, dar majoritatea erau scrieri de satiră. Dacă într-o zi unul dintre persoanele de acolo îmi zice că dacă vrei să publici o carte de proză eu te ajut. Asta era prin 2006. Ne-am întâlnit întâmplător peste câțiva ani și m-a întrebat dacă am scris ceva. Și îi zic ca da, dar așa pentru mine. Și zice: dă-mi să citesc. Mi-am strâns ce aveam într-o formă coerentă. Erau primele proze care au apărut în Punk Requiem.

Când a apărut cartea am fost foarte plăcut surprins de reacțiile covârșitor pozitive.Unii mă contactau. A fost un sentiment foarte ciudat. Cartea de acuma(n.r. Povestiri din garaj) este o continuare mai matură a Punk Requiem. Aici am zăbovit mai mult asupra unor texte și aveam un plan, o organizare, nu a fost ceva întâmplător.

Aveam un prieten, mare amator de literatură americană care mi-a zis:” Cel mai tare mă bucur că ai scos cărțile astea pentru că eu m-am îndrăgostit de New York citind foarte mult despre oraș. Și am tot urmărit să apară o chestie cât de mică despre Timișoara.” Am zis să fac o carte de care aș fi curios chiar dacă nu aș fi scris-o eu. M-am gândit la situația că dacă aș vedea cartea într-o librărie, aș cumpăra cartea? Pornind de aici, am căutat niște subiecte care să fie interesante. O carte despre culisele orașului, despre locuri pe care nu le vezi dacă mergi o zi sau două. Personaje pe care nu le întâlnești într-o vizită scurtă. 

Underground-ul fiecărui oraș m-a atras.

De scriitor nu, am tabieturi personale. Stau acasă pe laptop și scriu. Când vine vine, când nu, nu.

Mă dezgustă și noua intelectualitate de stânga sau de dreapta, snoabă, falsă și oportunistă până în măduva oaselor. Îmi lasă impresia că e compusă din niște pulifrici care s-ar băga în rectul oricui pentru o funcție, pentru un comision, pentru o leafă, pentru o invitație la un eveniment cultural mai important. Povestiri din garaj

Nu cred că este tradusă în limba română. Este cartea unui tip din Bosnia, Meša Selimović, are un roman foarte fain, Dervișul și Moartea. Cred că este în top 3 cel puțin pentru mine.

Foarte simplu, eu am trăit numai pe relația Vareș-Timișoara, adică satul de unde sunt și Timișoara-unde m-am mutat în clasa a IX-a. În general spațiul Banatului de câmpie, nu îmi imaginez alt loc. Acesta este locul meu de baștină, acolo sunt îngropați toți ai mei. Este un loc de care sunt legat din toate punctele de vedere. Îmi vine foarte greu să cred că aș putea trăi și funcționa oriunde în altă parte. Îmi place să vizitez, dar să plec de acolo, de bunăvoie, nu aș pleca niciodată. Banatul este sfânt pentru mine.

Știau ei la vremea respectivă despre istorie? Au descălecat ca niște rockeri de sertar, din negura deckurilor, într-o noapte a halbelor sparte, și au oprit tramvaiele într-o stație tot mai aglomerată a morții. Povestiri din garaj

Goran Mrakić (n. 1979) s-a nascut la Sannicolau Mare. A publicat doua volume de versuri, trei carti de aforisme satirice si un volum de proza scurta, Punk requiem. A primit premiul Uniunii Scriitorilor din Timisoara pentru debut, premiul „Vladimir Bulatović VIB“ si premiul „Radoje Domanović“. Scrierile sale au aparut in mai multe antologii de aforisme din Serbia, Romania, Bosnia, Spania, Liban si Italia. A tradus din limba romana in limba sarba (si viceversa) mai multe carti. A lucrat timp de 15 ani ca redactor al ziarului de limba sarba Naša reč. In prezent, ocupa functia de director al Editurii Uniunii Sarbilor din Romania. Traieste si lucreaza la Timisoara.