Arheologia iubirii. De la Neanderthal la Taj Mahal este ultima carte publicată de Cătălin Pavel. Arheologia iubirii a fost publicată de Editura Humanitas, 2019, devenind un bestseller al anului trecut.

Arheologia iubirii adună, în 15 capitole, peste 45.000 de ani de povești despre oameni și iubirile lor, reconstituite atent pe baza materialului arheologic ce a supraviețuit trecerii timpului. 

Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Am discutat cu el despre arheologie, Homo sapiens și reguli de bune practici pe șantiere.

Încă nu a apărut nici o recenzie scrisă de un arheolog cu patalama – probabil nici nu va apărea. Acum zece ani am publicat o carte bazată pe teza mea de doctorat. Volumul era în engleză și a fost recenzat în jurnale de specialitate, acolo unde au existat arheologi interesați de tema foarte specializată, majoritatea în SUA și în Marea Britanie, dar și la Buenos Aires. Din cîte știu în țară a apărut atunci o singură recenzie scrisă de un specialist; acum, cu o carte despre cum se iubeau oamenii în preistorie și antichitate, și care se adresează în primul rînd publicului larg, mi-e clar că nu voi bate acest record. Insuficiența feedback-ului oficial, adică faptul că specialiștii nu au timp sau chef să comenteze cărțile altor specialiști, este o problemă a științei din România. Neoficial, lumea te laudă și îți dă o bere. Partea cu berea este o latură pozitivă a științei din România.

Îmi pare rău că nu am descoperit niciodată un mozaic figurativ, deși am lucrat și pe un sit care e un El Dorado al mozaicurilor romane tîrzii, la Volubilis. Mi-ar plăcea să fac săpături la Essouk, în Mali, situl despre care am scris, fără să fi fost vreodată acolo, primul meu roman, care se chema „Aproape a șaptea parte din lume” [Humanitas, 2010]. Sau la Niuheliang în China, sau la Çayönü în Turcia, sau la Alcedar în Basarabia.

Oricum, Ulise e un erou grec cu totul atipic, poate, cum s-a spus, primul personaj european modern. În Iliada, de exemplu, el este singurul care zâmbește unui inamic. Spre deosebire de alte figuri-cheie ale mitului, el nu e niciodată însoţit, în artă, de zei care să-l sprijine în aventurile lui; o cercetătoare franceză îl declară pentru asta cel mai uman dintre eroii greci. Altă ciudăţenie: pe vasele pictate Ulise nu apare niciodată într-o scenă de luptă, deși în Iliada sunt numiți 18 troieni uciși de el, iar Homer ne spune că era foarte viteaz. (Ceea ce nu înseamnă că în Odiseea nu plânge pe rupte în toate episoadele importante.) Cătălin Pavel- Arheologia iubirii

Çayönü- Turcia. Sursă foto.

Nu-ți cere nimeni să fii un supererou, un vizionar. Dar măcar să îndeplinești standardele rezonabile ale meseriei, așa cum o fac cei de lîngă tine. Pe la 1880, Auguste Mariette, care era directorul Serviciului Egiptean de Antichități, mai folosea și dinamită pe situri. Oamenii experimentau, disciplina era în fașă și orăcăia, asta e. Dar să ai săpături nepublicate din 1950 sau 1990, sau publicate la standarde mai proaste decît săpăturile altora din 1900, asta nu se mai poate ierta. În rest, e sigur că și ce facem noi acum va părea absolut insuficient celor care vor lucra pe aceste situri peste o sută de ani, care ne vor pomeni numele și vor da ochii peste cap. Înțeleg că o echipă de la Amsterdam studiază acum felul în care au fost înregistrate săpăturile arheologice de la Troia – între care și o grămadă de jurnale și de desene de-ale mele din 2005-2010. Sînt extrem de îngrijorat.

Dacă studiezi harnașamentul sau porțelanurile, ai șanse să găsești fragmente din ele în pămînt. Dar sentimentele nu au lungime, lățime și înălțime. Ca să găsești sentimentele, îți trebuie pe lîngă unelte și o teorie a traducerii.

Trei femei la izvor (1921), de exemplu, vine din perioada în care femeile din picturile lui Picasso au membre umflate, gigantice și veşminte grecești. O posibilă inspirație pentru cele trei sunt zeiţele Hestia, Dione și Afrodita de pe frontonul estic al Parthenonului, subiectul unor schițe în cărbune ale lui Picasso făcute cu doar câteva luni mai înainte. Atâta că în pictura lui Picasso aceste doamne serioase au momente de neatenţie în care baretele cad și

sânii se ivesc din rochie, în vreme ce sculptorul clasic, chiar dacă lucra în piatră, stăpânea tehnica atât de bine încât îi făcea pur și simplu să se vadă prin veşmânt. Cătălin Pavel- Arheologia iubirii

Cînd voi vedea arheologi cu aură, o s-o măsor cu șublerul ca să las în urmă niște informații de încredere despre ea. Pînă acum n-am văzut așa ceva. Dacă au avut-o vreodată, ori au pierdut-o, ori au lăsat-o garanție pe undeva.

Nenumărate situri și monumente arheologice au fost distruse după 2000, de la imensul Buddha de la Bamyan la arcul de triumf roman de la Palmyra. E un genocid cultural care are loc în, teoretic, cea mai luminată dintre lumile pe care le-a cunoscut istoria.

Cum se vede și din „Arheologia iubirii”, ceea ce homo sapiens își dorește cel mai mult este să fie împreună cu alt homo sapiens. Se descurcă și de capul lui, scrie chiar cărți despre deliciile singurătății, dar în sinea lui știe că asta e bullshit. Și ce fac cei doi cînd sînt în sfîrșit împreună ? Plănuiesc o călătorie undeva unde vremea să fie altfel.

Pe Cătălin Pavel îl puteți citi în rubricile din Dilema Veche. și Suplimentul de Cultură.

Poți citi interviul cu Cătălin Pavel despre romanul “Chihlimbar”, aici.