Recenzie de carte — Timp de citire 5 minute

Universitățile în Evul Mediu

Recenzie de carte — Timp de citire 5 minute

Universitățile în Evul Mediu

Pentru mulți, expresia “Evul Mediu întunecat” este cea care caracterizează cel mai bine perioada medievală. Problema acestei expresii este că reduce întreaga perioadă, de la căderea Imperiului Roman de Apus și până la Renaștere, la o singură nuanță, negativă mai ales.

Este drept că epoca medievală a cunoscut valuri de ciumă, războaie, foamete și capricii feudale care ne-ar îndreptăți să o etichetăm “întunecată”. Dar, în același timp, catedralele gotice, Magna Charta, universitățile, mica revoluție industrială1 au fost produsul aceleași epoci.

Cartea lui Jacques Verger– profesor emerit de istorie medievală- face lumină în începurile universitățiilor medievale europene. Publicată pentru prima dată în 1973, și aflată astăzi la a cincea ediție de limbă franceză, Universitățile în Evul Mediu, tratează apariția primelor nuclee universitare pe teritoriul francez, italian, spaniol, relațiile dintre acestea, dar și rapoartele de putere și supunere față de papalitate ori regalitate. Din primele pagini autorul recunoaște și evidențiază limitările acestui demers de cercetare: lipsa interesului pentru un studiu social al universității, a reticenței cercetătorilor în abordări transdisciplinare, și nu în ultimul rând, lipsa izvoarelor, a materialului scris. Aceste limitări au împins cercetarea spre marile centre active, unde se vor dezvolta universități, ca Paris, Bologna, Montpellier, în detrimentul micilor școli din jurul mănăstirilor.
Cum bine afirmă Jacques Verger, această carte nu este “o istorie a educației în Evul Mediu ci doar câteva reflecții asupra celei mai cunoscute părți a acestei istorii.”2 Necesitatea de a avea preoți literați dar și funcționari administrativi în cadrul curților regale a stat la baza monopolului Bisericii în fondarea universităților. Au existat și școli laice, în special în Italia, dar într-un număr insuficient pentru a face vreo diferență. Astfel, Biserica a întemeiat școli pe lângă mănăstiri, catedrale ori biserici colegiale.

Cum erau organizate universitățile în Evul Mediu? Ce se studia?

Conducerea era asigurată de un magister scholarium, supus episcopului sau abatelui său. Se studiau cele șapte arte liberale: gramatică, dialectică, retorică, matematică, geometrie, muzică, astronomie, iar cheia de boltă a învățământului era teologia. Importanța disciplinelor varia în funcție de școală: de exemplu, Chartres din Franța acorda timp și dedicare matematicii.
Referitor la forma de organizare, latina medievală are două sensuri pentru universitate: studium și universitas.
Studium este un așezământ de educație superioră iar universitas reprezintă forma de organizare corporativă, cea care permite buna desfășurare a procesului de învățare. Sursele de inspirație pentru organizare corporativă au fost ghildele profesionale (care aveau experiența de a gestiona bunuri și bani, dar și a-și proteja privilegiile dobândite în diferite ocazii) și principiile dreptului antic.
Modalitățile de conducere au diferit de la caz la caz: la Paris deciziile le luau profesorii, pe când la Bologna studenții erau cei care atrăgeau profesori noi și asigurau funcționarea cotidiană. Altele, cum este Toulouse, au creat sisteme mixte, unde profesorii și studenții decideau împreună în adunările universității.
Metoda de studiu era simplă: profesorul citea textul ( lectia), uneori adăuga un comentariu care clarifica sensul literal (sensus), ca mai apoi să expună sensul profund (sentatia).3 Aproape toate școlile au suferit modificări în ceea ce privește corpul profesoral, fie calitativ, fie cantitativ. Multe universități își măreau faima prin atragerea unui profesor mai bun, pe un timp definit, iar acest fapt aducea studenți înstăriți sau beneficii papale ori senoriale.

Formarea universităților medievale

Analizând evoluția școlilor, se evidențiază trei tipologii de formare a viitoarelor universități( universitate, în sensul modern de structură și organizație):
  • spontane
  • create prin migrație
  • create în urma adoptării unui statut
Cazurile tipice de universități spontane, adică evoluate din școli liberale, sunt cele din Paris, Bologna și Oxford. Cele născute prin migrație s-au format în urma unor neînțelegeri, ori prin venirea unui profesor carismatic care influența numărul de studenți. Un exemplu este Universitatea din Cambridge, formată în urma secesiunii de la Oxford din 1208.4  În Franța, după secesiunea pariziană din 1229-1231, studenții și dascălii ajung la Angers și Orleans.
Ultima categorie, universitatea creată, este cea care obținea o bulă papală ori cartă de întemeiere regală5: Frederic al II-lea întemeiază universitatea din Napoli (1224), iar papalitatea pe cea de la Toulouse (1229).
Universitatea a fost un mijloc de control educațional, fie că vorbim de papalitate ori de regalitate.  Multe curente eretice atrăgeau adepți în acele vremuri, iar existența unui cadru organizat de studiu permitea combaterea acestora și diseminarea mesajului corect, orthodox.
Secolul al XIII-lea aduce două noi organizări în interiorul universităților: facultatea și națiunea. Prima subdiviziune, facultatea, ținea  de organizarea studiului, a învățării: lecții, examene, dispute.
A doua formă, națiunea, a însemnat un mod de ajutorare și primire a noilor studenți, bazat pe o apartenență geografică-etnică. Pe alocuri, se aseamănă cu frățiile din universitățile americane.
Sfârșitul Evului Mediu aduce schimbări în Biserică, și implicit, în universități și în relațiile lor. Secolul al XIV-lea vine cu chestionări teologice noi, iar efervescența din universități începe să se diminueze. Implicarea în politică (Paris), avuția acumulată și opulența expusă, știrbesc din atractivitatea universităților. Dezvoltarea ordinelelor cerșetoare care și-au extins oferta educațională (de multe ori mediocră), acoperă nevoile unui preot de țară, care nu are nevoie de o diplomă pentru a sluji, ci doar un minim de cunoștințe să cunoască regulile religoase.
Unele voci s-ar grăbi să desconsidere Universitatea Medievală, declarând Renașterea adevăratul model de educație. Aceste trei secole investigate de Jacques Verger, reprezintă primele încercări, dileme și probleme, ce au stat la baza modelului renascentist. Fără aceste etape, dezvoltarea învățământului superior nu ar fi avut loc în forma pe care o cunoaștem astăzi.
Note:
  1. Jean Gimpel, Revoluția industrială în Evul Mediu, Editura Meridiane, București, 1983.
  2. Jacques Verger, op.cit., pg. 12
  3. Jacques Verger, op. cit., pg. 21
  4. Jacques Verger, op. cit., pg. 53
  5. Jacques Verger, op. cit., pg. 53 și urm.

Citește recomandările de la librari.

Traducere de Simona Ilieş

Prefaţă de Monica Brînzei şi Alexander Baumgarten

Photo by delfi de la Rua on Unsplash

Subscribe to our newsletter